SERVICII Parazitologie


Bolile animalelor mici transmisibile la om
Am considerat ca este de interes general sa se cunoasca ce boli se pot transmite de la animalele de companie pe care le detinem, fapt ce a dus la realizarea acestui articol. In principiu, aceste boli se numesc “zoonoze” si sunt transmise pe cale naturala. In cadrul zoonozelor nu intra bolile transmise de catre serpi, pesti , neverenrate, etc, prin veninul lor. Zoonozele sunt provocate de majoritatea grupelor de agenti infectiosi cum sunt : virusuri, bacterii, ricketsii, ciuperci microscopice, protozoare, helminti, artropode. Dintre cele mai des intalnite zoonoze am sa incerc sa le amintesc aici si sa le fac o scurta caracterizare.
ZOONOZE BACTERIENE
TUBERCULOZA


Boala ce se intalneste la animale, pasari si om, produsa de germeni din genul Mycobacterium. Sursa de infectie pentru animale o constituie laptele si hrana (organele infectate) administrate. Modul de infectare al omului si al animalului poate sa fie digestiv, respirator, cutanat (rani deschise), sexual, transplacentar, sau transovarian (pasari). In realitate, de la animalele mici si pasarile de colivie(apartament) tuberculoza se transmite omului destul de greu, in schimb, de la om la pisica transmiterea are o incidenta mult mai crescuta. Boala este tratabila iar ca si concluzie, apare datorita nerespectarii conditiilor de zoo-igiena!!!

PSEUDOTUBERCULOZA

Boala extrem de rar intalnita la noi in tara. Este o zoonoza ce se transmite numai pe cale digestiva la om, datorita mainilor ce intra in contact cu solul si apoi nu sunt spalate, consum de carne de iepure infectat, si legume si fructe luate de pe jos si nespalate, care au fost poluate cu fecale de catre animalele infectate. Boala este tratabila iar ca si concluzie, apare datorita nerespectarii conditiilor de zoo-igiena!!!

BRUCELOZA

Boala produsa de bacterii din genul Brucella, ce afecteaza atat omul cat si animalele (caini , iepuri, unele rozatoare etc). La caini, sexul femel este mai afectat, producandu-se avortul in ultima parte a gestatiei. Omul se contamineaza pe calea digestiva cat si prin contactul direct. Mai mult de jumatatea cazurilor semnalate la oameni se datoreaza transmiterii cutanate ( contact direct cu animalele bolnave, manipularea defectuoasa a avortonilor etc). Boala este tratabila, desi sunt semanalate cazuri de sechele neurologice si osteoarticulare.

LISTERIOZA

Zoonoza depistata la aproape toate speciile de animale, inclusiv cele de companie, boala produsa de bacteria Lysteria monocitogenes . Boala apare cel mai frecvent la copiii sub 6 ani. Transmiterea se poate face pe mai multe cai: digestiva, respiratorie, mucoasa genitala sau conjunctivala, cuanata, etc.. Exista posibilitatea infectiei transplacentare. Nou-nascutii, infectati inca din viata intrauterina, elimina germenii prin urina, aproximativ 10 zile de la nastere, iar mama prin secteriile vaginale. Boala este considerata grava la nou nascuti iar la adulti are un prognostic rezervat spre favorabil. Boala este tratabila iar ca si concluzie, apare datorita nerespectarii conditiilor de zoo-igiena!!!

LEPTOSPIROZA

Boala produsa de germeni din genul Leptospira . Omul se imbolnaveste accidental de leptospiroza, si el reprezinta o veriga in circuitul natural al acestei zoonoze. Apa si solul sunt surse de infectie dar pentru un timp limitat, deoarece in aceste conditii si medii, bacteriile nu se pot inmulti. Incidenta mare este in perioadele calde ale anului, in lacuri formate dupa ploaie , leptospirele ajungand aici prin urina animalelor bolnave . Pentru ca omul sa se contamineze , trebuie sa existe leziuni ale pielii si mucoaselor. Este posibila infectarea de la cainii de apartament cand acestia sunt imbaiati in cada. (VACCINAREA PERIODICA A CAINILOR ESTE OBLIGATORIE!!!) Prognosticul este favorabil in formele usoare, unde este afectat meningele si nu sunt forme icterice, si foarte grav in cele icterohemoragice si de insuficienta renala. De luat aminte:
- evitarea consumului de apa nepoabila
- vaccinarea animalelor
- evitarea scaldatulului in apele situate langa crescatoriile de animale


SALMONELOZA


Cauzeaza infectii acute, atat la om cat si la animale iar modul de contaminare este pe cale digestiva. Apele reziduale in care ajung salmonelele din fecale, contamineaza solul, alimentele sau furajele, apa de baut. Este una din cele mai frecvente toxiinfectii alimentare din toata lumea. Prognosticul este unul favorabil, tratamentul este insa de lunga durata.


FEBRA Q


…sau boala de Queensland, produsa de germenul Rickettsia burneti. Este o boala care apare in special la lucratorii din macelarii si abatoare. Este mai des intalnita la pasarile de apartament si destul de rar la caini. Capusele de la animale constituie un focar permanent de transmitere a bolii ( ATENTIE LA DEPARAZITARILE PERIODICE!!!). Transmiterea la om se face si prin cale aerogena, prin praful din dejectiile uscate ale animalelor, si prin contactul direct cu animalele bolnave. Imunitatea dupa boala este durabila. Modul de manifestare al bolii este prin semne respiratorii ducand pana la miocardita in cazul complicatiilor. Boala evolueaza benign in marea majoriate a cazurilor, cazurile letale fiind foarte rare. Educatia sanitar- veterinara si respectarea normelor de zooigiena sunt cele mai sigure modalitati pentru a preveni aceasta boala!

FEBRA BUTONOASA (Tifosul endemic de vara)


Rickettsioza transmisa omului prin intepatura capusei Ripicephalus sanguineus , capusa ce se gaseste destul de des la caini (ATENTIE LA PROGRAMUL DE DEPARAZITARE!!!!) provoaca aceasta zoonoza. Aceasta capusa fie ca inteapa sau este zdrobita, elibereaza ricketsiile care patrund in organismul uman prin mucoasele si tegumentele ce nu sunt intacte. La locul de inoculare se formeaza asa zisa “pata neagra” . Boala dureaza pana la doua saptamani.


ORNITOZA-PSITACOZA ( ATENTIE COLUMBOFILI!!!)


Este o zoonoza care evolueaza cu caracter infecto-contagios la pasari, inclusiv la cele de colivie si porumbei si este produsa de germenul Clamydia psitaci. Aspectele imbolnavirii oamenilor sunt formele respiratorii (in special caile superioare) ce pot semana cu o pneumonie. Cei mai afectati sunt crescatorii de porumbei si cei de pasari de colivie unde volierele sunt foarte aglomerate si contaminarea in aceste situatii este una foarte rapida. Dezinsectiile si dezinfectiile volierelor , si mai ales respectarea conditiilor de zooigiena sunt principalele modalitati de prevenire .

ZOONOZE VIRALE
RABIA (Turbarea)


Cea mai importanta zoonoza virala o constrituie rabia sau turbarea in termeni populari.
Evolutia aceste boli este acuta, tradusa clinic prin manifestari de encefalomielita cu fenomene de excitatie nervoasa, urmata de pareze si paralizii ce duc la deces. Se transmite omului prin muscatura si saliva animalului turbat. Virusul rabic persista ore sau zile uneori, multiplicandu-se la nivelul tesuturilor din jurul muscarurii iar pe calea filetelor nervoase se propaga la sistemul nervos central, de acolo difuzeaza centrifug in tot organismul, ajungand in saliva, mucoase, piele.
Rabia are trei forme: forma prodromala , evolutie cu prurit (2-3 zile) furnicaturi, dureri, cefalee, indispozitii, anxietate, exagerarea starii active si uneori febra. Perioada de stare , cand apare hidrofobia, semn patognomonic (caracteristic, fara dubiu). Hidrofobia, spasm dureros faringian, se instaleaza brusc la vederea unui pahar cu apa, sau chiar la auzul cuvantului “apa”. Faciesul bolnavului exprima spaima. Bolnavul are crize de excitabilitate nervoasa continua, tipete, delir, halucinatii si agresivitate. Ii curge saliva din gura si prezinta transpiratii abundente. Aceasta faza poate duce la deces in 3-4 zile. Ultima faza( paralitica) se caracterizeaza prin paraplegie, apatie, coma si moarte prin insuficienta cardio-respiratorie. Vaccinarea oamenilor se face in doua situatii, si anume, una inainte de expunere (la persoanele cu risc profesional) si o vaccinare post-muscatura. In cazul profilaxiei”post-muscatura” se face:tratamentul local si imediat al plagii, concomient cu profilaxia antitetanica si prescrierea unui antibiotic pentru controlul infectiei, tinand cont ca muscaturile de caine-pisica si nu numai, transmit si alti germeni si bineinteles se face si vaccinarea antiturbare. ATENTIE LA VACCINARI!!!!OBLIGATORIU!!!


BOALA GHEARELOR DE PISICA LA OM


(Limforeticuloza benigna de inoculare)
Pisica este sursa de infectie si poate transmite aceasta boala prin zgarieturile pe care le provoaca. Receptivitatea oamenilor la infectie este generala, indiferent de sex, varsta, clima , anotimp (desi se poate nota totusi o incidenta mai mare la copii, probabil din cauza modului de joaca a acestora cu pisicile). Boala se transmite la ganglioni, prin intermediul limfaticelor, acestia suferind modificari in marime, si sunt foarte durerosi. Boala are evolutie de la cateva saptamani pana la luni, dar prognosticul este favorabil.


ZOONOZE DERMATOLOGICE
TRICOFITIA


Boala raspandita la bovine dar si la caine si pisica, hamster, sobolan, soareci, si bineinteles la om. Este produsa de ciuperci din genul Trichophyton si la oameni imbraca doua forme: tricofitia uscata a pielii capului si tricofitia “cronica” a adultului.
Prima forma se concretizeaza prin placi tricofitice de dimensiunea unei monede, numeroase, de forma aproximaiv circulara, acoperite cu scuame de matreata. Daca nu este tratata, poate sa evolueze in “tricofitia cronica a adultului” ce se manifesta prin multe puncte negre. Localizarea este pe fetele laterale si dorsale ale membrelor inferioare, gambe, palme , antebrat, fese si chiar pe fata, sub forma unor pete rosii. Mai apare si o afectiune a unghiilor de la maini sau picioare. Boala este vindecabila in urma unui diagnostic exact si tratament serios sustinut.


MICOSPORIA (Micosporoza)
Se datoreaza unei ciuperci din genul Microsporum, ce se dezvolta in interiorul firelor de par iar sporii formeaza un manson la exterior. Leziunile apar atat la nivelul capului cat si in alte zone ale corpului. Contaminarea se face prin contactul direct cu animalul bolnav, vestea buna este ca imbolnavirile se fac totusi desul de greu, agentul ce provoaca boala nu este prea rezistent in mediul exterior.
Trebuie respectate regulile de igiena pentru a preveni boala.


PROTOZOOZE
TOXOPLASMOZA


Zoonoza produsa de parazitul Toxoplasma gondii, afecteaza cainele, pisica, oaia, porcul dar si omul. Boala poate sa fie congenitala sau dobandita. Se transmite pe cale digestiva, de unde ajunge in sistemul limfatic.
BOALA LA GRAVIDA!!!In primele 3 luni de sarcina, parazitul provoaca avort sau poate determina moartea fetusului, sau leziuni neurologice si oculare grave. La om, boala se realizeaza prin alimente si apa contaminata, infectii de laborator, transfuzii de sange. Tratamentul in toxoplasmoza nu este unul bine pus la punct , existand multe polemici pe acest subiect. Educatia sanitara in randul populatiei, femeilor gravide, de a evita contactul cu animalele bolnave, DEPARAZITAREA PERIODICA A ANIMALELOR!!!!!!! interzicerea consumului de carne insuficient prelucrata termic sunt numai cateva dintre masurile ce pot preveni apartitia toxoplasmozei.


ECHINOCOCOZA (CHISTUL HIDATIC)


Produsa de parazitul Echinococcus granulosus ce se localizeaza in intestinul subtire la caine, este o helmintoza destul de frecvent intalnita la om. Boala are incidenta mare la persoanele care cresc caini, medicii veterinari, femei si copii. Localizarea este de obicei hepatica, dar si pulmonara. Din cauza ca parazitul se dezvolta in intestinul cainelui, de aici ajunge in mediul exterior odata cu excrementele astfel contaminandu-se foarte usor gradinile de zarzavat ale oamenilor. Cainii isi fac toaleta cu limba, si din jurul anusului aduc cu limba foarte multe oua de parazit si astfel se poate contamina omul. De asemenea, folosirea in alimentatie a fructelor cazute pe jos si zarzavaturilor nespalate este PRINCIPALA cauza de transmitere a parazitului la om. EFECTUAREA DEPARAZITARILOR REGULATE LA CAINI ESTE OBLIGATORIE!!! NU se dau in hrana cainilor preparate din carne care nu au fost tratate suficient termic! Pastrarea conditiilor de zoo-igiena! BOALA NU SE FACE DE LA FIRUL DE PAR!!!


SCABIA (Raile)


Parazitoza a pielii, care se manifesta clinic prin: noduli, vezicule, depilatie insotita de prurit intens. In ultimul timp s-a observat o incidenta relativ crescuta a scabiei la om de la caine si pisica.Boala este cu aspect cutanat, produsa de Sarcopes Scabiae v. hominis. S-a constatat ca periodicitatea epidemiilor de scabie este legata in buna parte de starea de imunitate a populatiilor, dar si de nerespectarea regulilor de igiena, folosirea in comun a lenjeriei de pat si a prosoapelor.Boala are tratament dar trebuie facut in urma unui diagnostic precis
Am incercat prin prezentarea acestor boli, sa aduc un plus de informatie proprietarilor de animale de companie, iar speranta mea este , ca nu am speriat proprietarii in legaura cu ce boli pot lua de la prietenii lor, sa aduc un plus de motivare pentru a practica cu regularitate vizitele la medicul veterinar pentru vaccinarile si deparazitarile periodice si mai ales pentru consultanta de specialitate.
Bibliografie: “Bolile animalelor mici care se pot transmite la om” autor Filea Ioan Ivana 1994